Colesterol: factori declanșatori, remedii și suplimente alimentare potrivite

Hipercolesterolemia este o condiție medicală caracterizată prin creșterea colesterolului în sânge. Această creștere are ca factori declanșatori o dietă nesănătoasă, lipsa activității fizice, însă se pot atinge valori normale ale nivelului colesterolului prin îmbunătățirea stilului de viață și consumul unor suplimente alimentare ce pot normaliza nivelul de colesterol din sânge.

Ce reprezintă colesterolul și ce rol are în organism
Colesterolul este un tip de grăsime ce ajută organismul să funcționeze normal. Colesterolul este produs de ficat și se regăsește în sânge. Regăsit însă în exces, crește riscul de boli cardiovasculare.

Colesterolul, în limite normale, este benefic organismului, acesta având rolul său în organism:

protejează celulele, iar atunci când se regăsește un nivel prea scăzut sau prea ridicat, celulele își pierd capacitatea de a produce energie;
ajută la sinteza hormonilor sexuali și contribuie la producția de hormoni și reglarea fertilității;
ajută producerea bilei, sprijinind procesul de digestie;
contribuie la o bună funcționare a sistemului imunitar;
având un rol antioxidant, ajută organismul să lupte împotriva radicalilor liberi.
Factorii care cresc nivelul colesterolului în sânge
Printre principalii factori ce cresc nivelul colesterolului în sânge regăsim:

o dietă nesănătoasă, bogată în grăsimi saturate și alimente ce conțin colesterol, va crește nivelul colesterolului din sânge. Produsele lactate, ciocolata, produsele de patiserie, dar și alimentele procesate și prăjite, contribuie la creșterea colesterolului prin grăsimile saturate conținute;
obezitatea produce creșterea colesterolului și reprezintă principalul factor de risc pentru bolile de inimă;
sedentarismul ajută la creșterea colesterolului rău, producând în timp boli de inimă. În schimb, adoptând un stil de viață bazat pe activitate fizică, colesterolul rău va scădea, cel bun va crește, și de asemenea, riscul de creștere în greutate, scade și el;
numeroase studii au demonstrat faptul că fumatul are și el un rol în creșterea colesterolului rău, prin scăderea colesterolului bun;
anumite boli de ficat pot conduce la creșterea colesterolului rău;
administrarea anumitor tipuri de medicamente favorizează de asemenea scăderea colesterolului bun și creșterea celui rău;
vârsta și sexul sunt doi factori ce nu pot fi controlați, însă printr-un stil de viață sănătos, nivelul de colesterol bun poate fi reglat;
istoricul familial poate determina și el nivelul de colesterol produs de corp, dar și în acest caz, acesta poate fi îmbunătățit cu ajutorul suplimentelor alimentare pentru colesterol.
Îmbunătățește nivelul colesterolului prin modificarea stilului de viață
Nivelul de colesterol din sânge poate fi îmbunătățit prin modificarea stilului de viață, alături de un tratament medicamentos adecvat. Femeile la menopauză, persoanele peste 50 de ani, cele cu istoric familial de afecțiuni cardiovasculare, persoanele care suferă de obezitate, care au un stil de viață sedentar, sunt printre persoanele predispuse la niveluri ridicate de colesterol.

O dietă sănătoasă, cu evitarea grăsimilor saturate și consumul cu predilecție a celor sănătoase, consumul fibrelor solubile, precum cerealele integrale, ovăzul, mere, banane, linte, mazăre, fasole, consumul de alimente bogate în acizi Omega 3, precum somonul, tonul, macroul, alimente îmbogățite cu steroli și stanoli, precum leguminoasele, nucile, vinetele, citrice, căpșuni, vor reuși să scadă nivelul de colesterol rău și să-l îmbunătățească pe cel bun.

Controlul greutății, alături de activitățile fizice zilnice, sunt doi factori importanți, nu doar pentru scăderea colesterolului rău, ci și pentru menținerea unui organism sănătos, plin de vitalitate.

Proteinele din zer, regăsit în produsele lactate, ajută la scăderea colesterolului rău și total, precum și la scăderea tensiunii arteriale.

Folosește suplimente alimentare pentru reglarea colesterolului
Menține un nivel potrivit de colesterol în sânge cu ajutorul suplimentelor alimentare pentru colesterol și evită problemele cardiovasculare ce pot apărea în viitor. Suplimente pe bază de ulei de pește, acizi grași Omega 3, chitosan, scorțișoară, crom, precum și ulei de păducel și usturoi, pot fi regăsite și administrate în funcție de indicațiile de pe cutie, astfel încât să ajute la reglarea nivelului de colesterol.

Ulei de Krill și ulei de pește – reprezintă o sursă sigură și eficientă de acizi grași polinesaturați, Omega -3 și fosfolipide, reglează nivelul colesterolului și trigliceridelor din sânge, sprijină sănătatea cardiovasculară, reduce nivelul depunerilor de grăsime pe pereții vaselor de sânge și riscul atacurilor de cord și al accidentelor vasculare.

Complexul de acizi grași Omega 3,6,7,9 – reglează nivelul de colesterol și metabolismul lipidelor, reduce nivelul trigliceridelor, îmbunătățește circulația sangvină, are un puternic efect antiinflamator, reducând semnificativ riscul apariției bolilor de inimă.

Chitosan – o fibră naturală, extrasă din cochiliile crustaceelor, ce ajută la eliminarea grăsimilor din corp, ajută la reglarea colesterolului și a trigliceridelor, combate efectele radicalilor liberi, reglează nivelul PH-ului din sânge, iar alături de Vitamina C, contribuie la reducerea oboselii și consolidarea sistemului imunitar al organismului.

Scorțișoară – conține polifenoli, niște antioxidanți ce păstrează sănătatea arterelor, reducând riscul cardiovascular. Ajută la scăderea colesterolului, trigliceridelor, iar în cazul pacienților cunoscuți cu diabet zaharat de tip II, scorțișoara previne rezistența la insulină.

Sulfat de crom – cromul ajută la transferul glucozei din sânge în celule, pentru sintetizarea grăsimilor. Cromul poate crește colesterolul bun și scădea nivelul de colesterol total, precum și al trigliceridelor.

Ulei de păducel – bogat în proprietăți nutritive, antioxidanți, vitamina B, acid folic și vitamina C, îmbunătățește nivelul de colesterol și trigliceride din sânge.

Ulei de usturoi – bogat în albumine, grăsimi, vitamine și minerale, ajută la scăderea colesterolului și trigliceridelor, prevenind în același timp, bolile aparatului cardiovascular.

Un stil de viață sănătos, o dietă echilibrată și un consum adecvat de suplimente alimentare, vor reuși să mențină un nivel normal de colesterol, astfel încât inima și întreg organismul să nu aibă de suferit.