Lumea de afară vs frica dinăuntru: adevărul despre anxietatea socială

Uneori lumea de afară poate fi privită cu teamă și anxietate. Persoanele care se confruntă cu astfel de trăiri sunt diagnosticate adesea cu anxietate socială. Acesta este una dintre cele mai răspândite afecțiuni mintale. Din păcate, tipul acesta de tulburare ajunge să afecteze toate domeniile din viața persoanei respective. Este important să se apeleze la ajutor specializat în vederea îmbunătățirii mintale și emoționale. Materialul următor își propune să aducă o serie de informații despre anxietate socială, cauzele apariției ei, criteriile de diagnostic, dar și principalele modalități în care se poate trata.

Cum ia naștere anxietatea socială

În cele mai multe cazuri, anxietatea socială se explică prin prisma factorilor genetici. Dacă în familie există o rudă de gradul I diagnosticată cu anxietate socială, atunci există șanse mari ca această tulburare să fie dusă mai departe. Și dacă unul dintre părinți are un stil anxios sau evitant, există posibilitatea ca juniorul să imite comportamentele acestora. În alte situații, anxietatea socială ia naștere de pe urma unei situații în care persoana afectată a simțit umilință sau judecată. Spre exemplu, în copilărie a participat la un eveniment în public și a uitat versurile unei poezii sau la școală a fost scos în fața clasei și nu a știut să răspundă la întrebările profesoarei. Acestea sunt cazuri în care copilul a fost expus în public, iar din cauza feedbackului negativ a ajuns la concluzia că este mai bine să se retragă social, tocmai ca să nu mai repete astfel de experiențe.

Principalele simptome ale afecțiunii și cum îți poate influența viața

Anxietatea socială are la bază, așadar, o serie de cauze, în care individul pur și simplu nu vrea să fie expus mediului public. Există o tensiune continuă, o frică persistentă că va fi judecat, ridiculizat sau respins de către lumea de afară. Așa că pe dinăuntru se confruntă cu această mare frică. Trăirile pot fi destul de copleșitoare, motiv pentru care de cele mai multe ori, persoana alege retragerea socială. Aceasta nu este însă o soluție care să rezolve problema cu care se confruntă. Varianta aleasă nu reușește decât să împiedice construirea unor relații personale, ce ar putea aduce mari bucurii. De altfel, și planul profesional este influențat negativ. O persoană care are anxietate socială poate să dea ușor cu piciorul oportunităților care apar. Teama de a fi judecată o poate face să evite să vorbească în public, la prezentări în fața colegilor sau chiar să-și prezinte ideile pe diverse teme legate de muncă.

Cum se poate trata

Din fericire, există diverse tehnici și metode care pot trata anxietatea socială și pot ajuta individul să o gestioneze eficient. Psihoterapia are un rol major în acest proces. Ședințele terapeutice regulate pot scoate la suprafață cauzele anxietății sociale și pot propune exerciții de lucru care să vină în sprijinul sănătății mintale și emoționale. Tehnica cognitiv-comportamentală este una dintre cele mai cunoscute metode propuse de terapeuți, scrie health.harvard.edu. Aceasta ajută persoana să identifice gândurile negative și să le înlocuiască cu interpretări mai realiste. Prin exerciții graduale de expunere, pacientul învață că frica scade în intensitate atunci când este confruntată, nu evitată. Sunt și alte exerciții care pot veni în folosul persoanei afectate, la care se pot adăuga și identificarea unor resurse și activități relaxante care să contribuie la menținerea unei stări de bine.

Sursa foto: pexels.com