Când unul dintre parteneri vrea terapie de cuplu, iar celălalt refuză. Cum mai poate fi salvată relația conform psihoterapeuților de cuplu

Aceasta este una dintre cele mai frustrante situații într-o relație aflată în pragul unui impas, când un partener recunoaște că lucrurile nu merg bine și vrea ajutor de specialitate, în timp ce celălalt refuză categoric ideea unui cabinet de terapie.

Refuzul unui partener de a merge la terapie nu vine din lipsă de interes pentru relație, ci din frici ușor de identificat dacă sunt explorate cu răbdare. Teama de a fi judecat sau catalogat drept vinovatul din cuplu este una dintre cele mai frecvente, alături de o experiență anterioară negativă cu terapia, îngrijorări legate de cost și timp, sau simpla noțiune că a discuta probleme personale cu un străin pare nefiresc. Statistic, femeile tind să inițieze mult mai frecvent procesul de căutare a ajutorului, în timp ce bărbații sunt mai reticenți să se implice într-un cadru terapeutic de cuplu. Diferența pe care specialiștii o fac este între ezitare și retragere emoțională completă. Ezitarea înseamnă reticență față de formatul terapiei, o frică de birou, de confruntare directă, de a fi expus. Retragerea emoțională este cu totul altceva. Refuzul de a participa la terapie, dar și de a citi materiale recomandate, de a avea conversații acasă sau de a face orice efort minim pentru relație. În acest al doilea caz, refuzul în sine devine problema centrală, nu doar un obstacol de depășit.

Presiunea constantă asupra partenerului reticent are efectul opus celui dorit. Repetarea insistentă a cererii de a merge la terapie duce frecvent la o defensivitate crescută, nu la deschidere. În schimb, psihologii recomandă o abordare diferită, reformularea discuției departe de termenul „terapie de cuplu”, dacă acesta pare să blocheze conversația, exprimarea nevoii proprii dintr-un loc de vulnerabilitate, nu de acuzație, și, cel mai important, începerea propriei terapii individuale, indiferent de decizia celuilalt partener. „Din păcate, există un punct din care nu te mai poți întoarce. La fel ca în cazul afecțiunilor fizice, prevenția sau depistarea precoce este esențială pentru succesul tratamentului. Noi le specificăm aceste aspecte clienților. Dacă unul dintre parteneri nu-și mai dorește cu adevărat reconcilierea sau repararea relației ori dacă există prea multe resentimente, șansele de succes sunt scăzute”, explică psihoterapeuții clinicii Hope.

Vestea încurajatoare este că, atunci când un partener reticent ajunge totuși să participe, chiar dacă rămâne rezervat, rezultatele sunt adesea bune. Mulți dintre cei aduși „forțat” în cabinet descoperă că nu sunt învinuiți, că terapeutul nu ia partea nimănui și că au, de fapt, mai multă influență asupra relației decât credeau din exterior. Aproximativ 70% dintre cuplurile care urmează terapie înregistrează o îmbunătățire a relației, cu rate de eficiență comparabile cu cele obținute prin terapie individuală, ceea ce sugerează că beneficiile terapiei de cuplu nu depind neapărat de entuziasmul inițial al ambilor parteneri, ci de disponibilitatea de a începe procesul, spune o cercetare. Dacă refuzul partenerului sau partenerei persistă pe termen lung, în timp ce relația continuă să sufere, și acest lucru devine, la rândul lui, o informație valoroasă despre direcția în care se îndreaptă cuplul.

Foto: Pexels