Dacă vezi pe cineva având o criză epileptică convulsivă, păstrează-ți calmul, ține evidența duratei, îndepărtează obiectele periculoase din jur, protejează capul persoanei și, când mișcările încetează, așaz-o pe o parte. Nu introduci nimic în gura ei și nu o imobilizezi cu forța. Cele mai multe crize se opresc singure în câteva minute, dar anumite situații cer apel la serviciul de urgență.
Ce este o criză epileptică?
Criza epileptică este un episod scurt de activitate electrică anormală în creier, care poate produce contracții musculare, modificări de comportament, pierderea cunoștinței sau senzații ciudate. Epilepsia este diagnosticul pus atunci când astfel de crize se repetă în timp, din cauze interne ale creierului. Nu toate crizele arată la fel: unele sunt spectaculoase, cu căderea la pământ și zvâcnete, altele sunt discrete, cu privire fixă și întrerupere scurtă a conștiinței.
O criză poate apărea și o singură dată, în contextul unei febre mari la copil, al unui traumatism sau al unei alte afecțiuni. De aceea, orice criză la o persoană care nu are diagnostic de epilepsie trebuie evaluată de medic.
Ce faci, pas cu pas, dacă ești de față
Gândește-te la o situație obișnuită: un coleg de birou se prăbușește brusc pe podea, corpul i se încordează, apoi apar mișcări ritmice. Ceilalți se panichează. Iată ce poți face tu.
- Rămâi calm și anunță pe cei din jur că ai situația sub control. Agitația nu ajută.
- Notează ora de începere. Durata este una dintre informațiile cheie pentru personalul medical.
- Îndepărtează obiectele din jur, precum scaune, ochelari sau obiecte ascuțite. Dacă este posibil, pune ceva moale sub cap, de exemplu o haină împăturită.
- Slăbește hainele strânse la gât și scoate ochelarii, dacă îi poartă.
- Nu ține persoana cu forța și nu încerca să oprești mișcările. Forța poate provoca leziuni.
- Nu pune nimic în gură. Contrar unei credințe răspândite, persoana nu își „înghite limba”, iar obiectele pot sparge dinți sau bloca respirația.
- Când mișcările se opresc, așaz-o pe o parte, într-o poziție stabilă, cu capul ușor înclinat, ca saliva să se scurgă și respirația să fie liberă.
- Rămâi lângă ea. După criză, persoana este de obicei confuză, obosită și poate avea nevoie de câteva minute sau mai mult să își revină. Vorbește-i pe un ton liniștit și spune-i unde se află.
Când suni la urgență?
Sunt situații în care nu aștepți. Sună imediat dacă:
- criza durează mai mult de aproximativ cinci minute;
- persoana are o a doua criză imediat după prima sau nu își revine între crize;
- este prima criză din viața ei;
- persoana este rănită, a căzut în apă sau are dificultăți de respirație după criză;
- criza apare în timpul sarcinii, la un diabetic sau după un traumatism la cap;
- nu își revine într-un timp rezonabil sau pare să se agraveze.
Dacă persoana știe că are epilepsie și crizele ei sunt de scurtă durată, medicul poate fi informat ulterior, în funcție de planul de urmărire stabilit. Dacă ai dubii, sună oricum și descrie situația operatorului.
Ce urmează după prima criză
După o primă criză, medicul face o evaluare amănunțită: istoric, examen neurologic și, de obicei, investigații precum EEG sau RMN, pentru a căuta o cauză. Nu orice criză duce la diagnosticul de epilepsie, iar decizia de a începe un tratament pe termen lung se ia individual. Detalii despre pașii care urmează, despre ce se discută la neurolog și despre planul de monitorizare găsești în materialul dedicat epilepsiei după prima criză.
În viața de zi cu zi, persoanele cu epilepsie pot avea nevoie să evite anumiți factori declanșatori, cum ar fi lipsa somnului, consumul de alcool sau omiterea medicației. Aceste aspecte se discută la cabinet, nu se improvizează.
Ce poți observa pentru medic
Dacă ești martor, observațiile tale sunt foarte valoroase, pentru că persoana care a avut criza nu își amintește, de regulă, ce s-a întâmplat. Încearcă să reții câteva detalii:
- ce făcea persoana chiar înainte: stătea în picioare, dormea, se uita la un ecran;
- dacă a avut un strigăt, o senzație anunțată sau o privire fixă înainte de cădere;
- ce părți ale corpului s-au mișcat și dacă mișcările au fost simetrice;
- cum arăta fața: paloare, culoare vineție în jurul gurii;
- cât a durat criza și cât timp i-a luat să își revină;
- dacă a mușcat limba, a pierdut urina sau s-a lovit.
Spune toate acestea medicului sau echipei de urgență, într-o relatare scurtă. O înregistrare video făcută fără a întârzia ajutorul poate fi de folos neurologului, dar siguranța persoanei rămâne prioritară. Nu lăsa filmatul să te oprească din prim ajutor.
Cum vorbești despre asta fără stigmat
Mulți oameni cu epilepsie își ascund diagnosticul de teama reacțiilor. Colegii, prietenii și rudele pot ajuta învățând noțiunile de bază de prim ajutor și evitând comentariile despre „boala nervilor” sau „posedare”. Epilepsia este o afecțiune medicală, ca multe altele, iar cu tratament adecvat și cu respectarea recomandărilor, multe persoane duc o viață activă.
Dacă ești părinte al unui copil cu epilepsie, anunță educatorii și profesorii și discută cu medicul despre un plan scris pentru școală. Aceleași principii se aplică la locul de muncă pentru adulți, cu acordul persoanei.
Unde afli mai mult
Secțiunea dedicată neuro-psihiatriei explică mai multe afecțiuni ale sistemului nervos și modul în care se desfășoară consulturile. Iar dacă vrei o imagine de ansamblu asupra specialităților medicale, poți răsfoi paginile din MediciHub, gândite pentru pacienți și aparținători.
Un lucru merită reținut: a ști ce să faci într-o criză nu cere pregătire medicală, ci doar câteva reguli simple și sânge rece. De multe ori, un martor calm face diferența dintre o situație gestionată bine și una care se complică.
